exemple de stil dv cover

Dacă până acum nu ţi-au fost de ajuns topicurile şi subiectele pe care pun accent despre imagine masculină, voi începe o nouă serie de exemple palpabile. În cadrul lor, diverşi bărbaţi care ştiu ce vor să obţină pe acest drum interesant, numit viaţă, îşi vor pune amprenta personalităţii pe această temă.

Pentru că această comunitate începe să prindă contur, ies la iveală tot felul  de vârfuri de pe acest tărâm românesc, ce şi-au definit o imagine masculină. Una dintre colaborări este cu un Bester ardelean, ce s-a făcut remarcat prin colecţia sa impresionantă de cravate, dar şi prin preţul mai mult decât corect pe care îl dă pe elementele vestimentare.

Exemple de stil DV 1

Faceţi cunoştinţă cu acest domn, ce ne va răspunde la câteva întrebări de cunoaştere:

B : Cine eşti?

DV : Vă salut! Numele meu este Dorin Vladislav, am 24 de ani şi vin dintr-un loc foarte frumos, o comună din judeţul Hunedoara, Băniţa. Fiind obişnuit cu aerul tare de munte, mi-am urmat visul şi am ales o carieră în domeniul aviaţiei, cea de însoţitor de bord.

exemple de stil dv 5

B : De cât timp te ocupi de imaginea ta personală?

DV : Mă ocup de imaginea mea personală din anii liceului. La început e fascinant, îi vezi pe ceilalţi, pe diverse site-uri, gentlemen of our days… şi îţi dai seama cât de mult e de muncă să ajungi acolo sus. În ceea ce priveşte corectitudinea ţinutelor, încerc să fac din ce în ce mai puţine greşeli şi cred că sunt pe drumul cel bun.

Exemple de stil DV 3

B : Ce te-a făcut să conştientizezi acest aspect?

DV : Povestea începe în 2008, cu Balul Bobocilor. Am participat la acel bal, am trecut prin probele respective. Aveam un costum alb din 3 piese. Am câştigat locul 3, care era şi titlul de Mr. Eleganţă. A fost un moment decisiv, dar şi un titlu care impunea o responsabilitate. Era perioada liceului şi încă aveam un stil casual, simplu, dar corect ca asortare. Începând din clasa a 12-a am trecut spre cămăşi, pantofi şi câteva sacouri. Bunicul din partea mamei era un bărbat elegant, vedeam asta şi îl admiram. Mama a moştenit spiritul şi plăcerea de a se îmbrăca elegant. Profesia de bancher impunea un anumit nivel, o prestanţă. Hainele reprezintă imaginea exterioară, însă cred că foarte important este şi aspectul profesional în domeniul în care activezi. Am învăţat lucrurile acestea. Ideea este să te simţi bine când apari pe stradă. Mie hainele îmi dau o siguranţă, o încredere şi o plăcere când le văd asortate într-o ţinută. De aici pleacă totul, îţi povesteşti personalitatea prin veşmintele pe care alegi să le porţi.

exemple de stil dv 7

B : Care sunt elementele tale preferate?

DV : Statistic vorbind, garderoba, dacă se poate numi aşa, e formată din 10-11 perechi de pantofi, 13-14 cămăşi, eşarfe, şi vreo 20 sacouri, multe la două rânduri de nasturi. Cravatele sunt ceva mai multe, vreo 60-65, majoritatea din mătase, în culori şi forme cele mai variate. Îmi plac în special cravatele cu model paisley. Astfel, când trebuie să ies din casă, am de unde alege. Şi durează…

Exemple de stil DV 8

B : Ce ai în plan pentru viitor?

DV : Viitorul va reprezenta un stil de viaţă care îmi va permite să continui pasiunea pentru îmbrăcăminte, să trec la zona de costume bespoke şi îl văd ca pe o aventură, dinamic, plin de provocări, riscuri, pe alocuri eşecuri, dar făcând ceea ce îmi place, va fi cu siguranţă un succes.

exemple de stil dv 2

exemple de stil dv 6

exemple de stil dv 9

Pe Dorin îl găseşti pe Facebook aici şi de asemenea, deţine şi un cont frumuşel de Instagram.

Crezi că te afli la acest nivel?

El este un Bester şi face parte din acest grup. Un grup ce se remarcă prin oameni interesanţi, ce fac cu pasiune ceea ce le place.

Dacă răspunsul este afirmativ, te aştept pe adrian@bester.ro sau sună-mă la 0734 818 228 unde putem vorbi despre o posibilă colaborare şi intrare în această comunitate. Trebuie doar să vrei mai mult decât starea de plutire. Fii un exemplu pentru ceilalţi pentru că puterea exemplului poate schimba foarte uşor lumea.

Îi mulţumesc lui Dorin pentru timpul acordat pentru a ne arăta cum este el, iar pe tine te aştept pe email cu propunerea ta.

În câteva zile revenim cu partea a doua în care Dorin ne va prezenta atât o mostră din colecţia sa de cravate, cât şi o a doua variantă a ţinutei prezentate.

Daca ţi-a plăcut ce ai văzut, arată-le şi altora printr-o distribuire. Iar dacă îţi place subiectul, urmăreşte-ne şi pe reţelele sociale pe care le preferi: Facebook, Instagram, Pinterest si restul.

Adrian Bejan

exemple de stil dv final

Notă: Fotografiile reprezintă un pictorial realizat exclusiv pentru Bester. Toate drepturile sunt rezervate.

You May Also Like


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *