pantofi vlad alexandru cover

A sosit momentul să mai adăugăm un capitol în enciclopedia masculină. Aşa cum îmi place să-i spun, biblia Bester-ului, bărbatul îmbrăcat corect, care se îndreaptă spre interesele şi scopurile sale printr-o dezvoltare personală asiduă şi continuă.

Dacă până acum am vorbit şi vom mai vorbi despre diverşi oameni care au un rol important în influenţarea pozitivă a bărbaţilor din România, vom începe o altă poveste, despre ceilalţi oameni care vin cu soluţii propriu-zise, fie că e vorba de veşminte sau încălţăminte.

În cazul de faţă, vă voi povesti despre încălţămintea Vlad Alexandru. În călătoria mea pe meleagurile ardeleneşti, am ajuns într-un orăşel din proximitatea Clujului, numit Floreşti.

Deşi acest domn, cu care vom vorbi astăzi, mi-a dat adresa cu locaţia exactă, am întâlnit situaţia de a nu-l găsi. Nu mi se întâmplă des. Şi cu telefonul la ureche, încercând să-l apelez, observ din direcţia în care mă îndreptam (neştiind că este cea bună) că vine domnul Hebe, cu braţele deschise şi cu o inimă caldă. Cunoşti un om bun de la prima vedere.

Mă pofteşte înăuntru, mă serveşte cu ce se poate şi începem să discutăm. Subiectul fiind unul vast, nu a fost de mirare să mă uit la ceas să observ cum s-a scurs timpul, o jumătate de oră dând senzaţia că au fost 5 minute trecute rapid.

Am trecut şi prin atelier şi mi-am făcut o idee, acest tânăr fiind întotdeauna acolo când aveam nevoie de ajutor negreşit.

O experienţă interesantă cu un om interesant, discuţia putând continua cu mult peste programul nostru stabilit.

Aşadar, dupa cum urmează:

vlad alexandru 7

B : Cine este Vlad Alexandru?

VH : Numele meu este Vlad Hebe, iar denumirea brandului Vlad Alexandru constituie o alăturare dintre prenumele meu şi al soţiei mele (Alexandra). Atelierul/brandul Vlad Alexandru este unul tânăr, lansat în martie 2015 când am pregătit prima pereche de pantofi pentru un client.  În atelierul nostru realizăm pantofi made to order (MTO – pantofi la comandă); încă de la început am încercat să folosim doar materiale de o calitate cât de mare, aşa încât am ales să folosim piele tăbăcită în Portugalia sau Italia pentru exteriorul pantofilor, piele de viţel pentru interior (căptuşeală) şi piele de bovină tăbăcită vegetal pentru tălpi şi tocuri. De asemenea, toţi pantofii realizaţi de noi au tălpile cusute (construcţia Goodyear Welt).

 

B : De unde vine pasiunea aceasta pentru pantofi?

VH : Pasiunea pentru pantofi am început să o dezvolt încă din timpul facultăţii, când admiram pantofii realizaţi de cei mai recunoscuţi producători. Apoi, încet, încet, totul s-a îndreptat înspre ceva mai mult decât o pasiune, mai ales că din 2013 m-am concentrat aproape exclusiv pe producţia de pantofi: mi-am comandat cărţi vechi pe care le răsfoiesc şi acum, am avut ocazia să asist la procesul de producţie, alături de muncitorii din fabrică.

 

B : Vorbind despre pantofi, care este modelul tău preferat?

VH : De obicei se întâmplă ca ultimul model nou scos din producţie să fie preferatul meu, aşa că aproape săptămânal mi se schimbă „preferinţele”. Totuşi, modelul Single Monkstrap cred că mă reprezintă şi îl prefer.

Cu toate că în ultima perioadă am încălţat aproape exclusiv modele de Loafers (Penny sau Tassel).

 

B : De ce preferi metoda Goodyear şi nu ai ales altceva?

VH : Am ales metoda Goodyear Welt, deoarece este o construcţie care garantează un pantof durabil, un pantof care întreţinut corespunzător, va putea fi purtat mulţi ani. De asemenea, faptul că pantofii se pot retălpui cu uşurinţă, constituie un alt atuu al acestei construcţii. Este o construcţie foarte complexă care nu este la îndemâna oricărui producător, motiv pentru care ne diferenţiem ca şi produs de majoritatea producătorilor de la noi din ţară. Pantofii realizaţi în acest mod îşi vor păstra forma în timp, neexistând riscul desfacerii tălpii în timp.

 

B : Care a fost prima pereche pe care ai achiziţionat-o şi te-a surprins, simţind că aceia sunt pantofi în adevăratul sens al cuvântului?

VH : Prima pereche de pantofi care m-a „cucerit” a fost o pereche de Oxford Wholecut din piele neagră pe care mi-am achiziţionat-o pentru un eveniment în familie. A fost prima pereche de pantofi Goodyear Welt pe care am purtat-o, aşa că iniţial nu ştiam ce aşteptări să am. Însă după perioada de acomodare (break-in) am simţit cu adevărat diferenţa dintre acea pereche şi ce am purtat până atunci.

 

B : Ai luat vreodată în calcul trecerea spre bespoke?

VH : Ca şi plan pentru un viitor îndepărtat, avem în vedere şi lansarea unui departament bespoke, însă deocamdată ne concentrăm pe ce ştim să facem foarte bine: pantofi made to order realizaţi prin metoda Goodyear. Vom încerca continuu să îmbunătăţim produsul pe care îl oferim acum, iar într-un viitor mai apropiat vom încerca să dezvoltăm linia made to measure (MTM).

 

B : Ce modele noi are în plan Vlad Alexandru?

VH : Ne-ar plăcea, pe lângă linia de pantofi formali, să dezvoltăm şi o linie mai casual cu modele de tenişi/sneackers.

Cât priveşte linia formală Goodyear Welt, una dintre marile plăceri ale faptului că nu avem o producţie de serie, o constituie faptul că mereu avem câte un model nou: combinăm materiale, aducem modificări tiparelor, în curând vom avea şi un calapod nou, etc.

 

În continuare, vă las cu un set de poze ce reprezintă incursiunea în atelierul de astăzi, atât cu materia primă, unele maşini date în uz, cât şi cu produsul finit, adevărate opere de artă.

vlad alexandru 1

Mașină de cusut partea superioară a încălțămintei

 

vlad alexandru 2

Partea superioară a unui pantof

 

vlad alexandru 3

Mașină de subțiat pielea

 

vlad alexandru 4

Rulouri de piele întoarsă importate din Italia și Portugalia

 

vlad alexandru 5

 

vlad alexandru 6

 

vlad alexandru 8

 

vlad alexandru 9

 

vlad alexandru 10

Modelul Penny Loafers

 

vlad alexandru 11

Modelul Tassel Loafers (variantă fără ciucuri)

 

vlad alexandru 12

Modelul Single Monkstrap

 

Acolo unde calitatea şi rigorile impun, rezultatele nu au cum să fie decât pe măsură. Cu un an în urmă am încercat o pereche Double Monkstrap, cu ocazia unei călătorii la Pitti Uomo şi, deşi vorbim despre o construcţie rigidă şi drumuri lungi înainte şi înapoi de la târg, nu pot spune decât că acea pereche a făcut faţă cu brio acelor plimbări şi vor mai dăinui multă vreme în garderoba personală.

vlad alexandru personal

Modelul Double Monkstrap

 

Mulţumirile îi sunt adresate lui Vlad Hebe pentru căldura cu care ne-a acceptat invitaţia şi respectele noastre pentru ideea sa de a aduce românilor ceea ce este normal, deşi unora li se mai pare ceva extraordinar.

Încălţămintea marca Vlad Alexandru o puteţi găsi pe pagina oficială de Facebook aici.

Încă un pas a fost făcut către purtarea unei ţinute de calitate, iar motive pentru a te îmbrăca la întâmplare sunt tot mai puţine. Involuntar, fiecare analizăm ţinuta de jos în sus, iar dacă pantofii sunt cei care trebuie, putem spune deja că suntem câştigători în direcţia aspiraţiilor noastre.

Cum ţi se par pantofii? Ai cumpăra o pereche asemenea? Lasă-mi răspunsul tău, mai jos, la comentarii.

Produci ceva de o calitate aparte şi vrei să-l aduci mai aproape de văzul publicului? Nu ezita să ne scrii la adrian@bester.ro.

Iar dacă eşti de acord cu noi că această încălţăminte face parte din cele care au ce căuta în garderoba noastră, dă-ne un share pe Facebook, Twitter sau Pinterest sau mai simplu, foloseşte butoanele special destinate pentru acest lucru, de mai jos, iar pe noi ne găseşti şi pe Instagram sau Tumblr.

Şi nu uita, dacă eşti superstiţios, nu este de ajuns să calci cu dreptul, ci şi cu perechea de pantofi corespunzătoare. La cât mai mulţi paşi frumoşi.

Adrian Bejan

vlad alexandru final

Notă: Fotografiile reprezintă un editorial realizat exclusiv pentru Bester. Toate drepturile sunt rezervate.

You May Also Like


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *