Care pauză?
De la pantaloni, desigur. Dacă ne referim la lungime, este vorba de acea pauză de material în surplus și de obicei atârnă deasupra încălțămintei.
Poate traducerea din engleză, “break”, face referire la ruperea linii pantalonului pe verticală. Vei înțelege în cea de-a doua parte de ce am preferat să mă joc cu traducerea de „pauză”.
Fie că vorbim de blugi, chinos sau pantaloni de costum din bumbac, lână pieptănată sau tweed, regula rămâne aceeași.
Aceasta pauză poate fi întreagă, jumătate de pauză, un sfert sau chiar deloc.
Mai există varianta când aceasta este negativă. Pantalonii sunt prea scurți, iar tu ai căzut în extrema cealaltă. Ca în alte cazuri menționate, vorbim despre un echilibru.
Cui îi plac pauzele lungi și dese? Expresia deja e veche, expirată și provoacă ineficiență. Probabil ai să te regăsești. De ce să fac pauză, dacă eu fac ce-mi place? Vorbim mai multe în Partea a II-a.
Mie îmi place fără, poate uneori un sfert. Dar mai mult, mai rar. Este inestetic. Car după mine ceva ce nu este al meu. Ca un obez care își duce kilogramele în plus. Exprimă lejeritate? Nu chiar, mai degrabă neglijență. Încă surprind cu oroare pe strada pantaloni roși în partea inferioară sub călcâi. Mai bine nu.
Nu găsești niciodată marimea ideală măsurii tale? Stai liniștit. Nimeni nu e perfect. Vorbim de sub 5% din populație. Dacă te face să te simți mai bine, peste 90% din pantalonii mei sunt retușați la croitor. Pentru că sunt pantalonii mei. 🙂
Cum îi alegi ca să-i poți face ai tăi? Potrivește-i în talie, să-ți vină bine și materialul să curgă în preajma părții superioare a piciorului. Mai jos? Îi faci ai tăi. Niciodată mulați pe gambă. Nu ești femeie. Se termină conici ușor peste partea superioară a încălțămintei.
Zici că sunt ai tăi? Aa, știu sentimentul. Îi ai de-o viață. Dar nu uita să ai grijă de ei, dacă vrei să aibă și ei la rândul lor grijă de tine. Evită pozițiile incomode ce îi fac să se întindă excesiv. Pentru o viața îndelungată.
Pentru alte detalii nu uita că mă poți contacta pe WhatsApp la 0734 818 288, pe Facebook sau Instagram.
Nu există probleme, doar rezolvări.
Tu cum îți porți pantalonii?
Like și Share dacă nu îți place să ștergi cu ei pe jos. 🙂