sarac

Chiar sunt atât de sărac? Ce înseamnă să mă îmbrac ieftin? Vom discuta pe îndelete această vorbă, care își are originea în mai multe colțuri ale lumii.

Când am crescut frecvența întâlnirilor cu acest croitor din orașul natal, el, văzându-mă entuziasmat de conștientizarea subiectului imagine, mi-a spus următoarele: „Sunt prea sărac să mă îmbrac ieftin”. Așa susține că i-a spus odată un neamț, dintr-o anumită perioadă a vieții sale, când a cutreierat acele locuri.

Nu este deloc departe de adevăr, mai ales că neamțul, care nu te dă neapărat pe spate cu un stil aparte, știe însă, că dacă va cumpăra un element vestimentar de calitate, pe termen lung cheltuiala se va transforma în investiție. Implicit va cheltui mai mulți bani pe moment, dar va purta acel ceva calitativ pentru mai mult timp. Și să nu uităm cum îi place acestei firi vestice să strângă finanțe la ciorap.

Lucrurile parcă încep să se lege.

Nu pot spune că sunt sărac, dar nici nu-mi pot permite să arunc cu banii în stânga și în dreapta la fiecare colecție de modă care, din păcate, începe să se schimbe din ce în ce mai des.

Vreau să investesc în ceva de calitate, durabil, care nu se demodează. Să-l schimb atunci când materialul nu mai poate, este deteriorat. Undeva peste 5 ani de zile. Parcă sună a investiție, nu? Cumpăr rar și bun.

Îmbrăcatul ieftin înseamnă un compromis la mijloc. Aștepti promoțiile acelea sezoniere, unele mai false decât altele. Sunt doar niște cifre schimbate, nimic mai neadevărat. Cele mai mari, într-adevăr, sunt cele de la început de an, când se dorește să se scape de ultimele rămășițe din stocurile anului precedent.

De ce zic că vei avea de-a face cu un compromis? Păi, să vedem: în primul rând mărimile de mijloc, acele dimensiuni pe care majoritatea oamenilor le poartă sunt deja luate, fiind aproape imposibil să găsești ceva pe măsură. Excepție, să zicem, pot face doar cei din extremele mărimilor. După care, unii comercianți se încăpățânează atât de tare încât mențin un preț imposibil și preferă să rămână cu marfa în stoc. Pe de-asupra, să nu uităm de calitatea materialelor.

Practic, este ca și când ai câștiga la bingo atunci când găsești ceva bun în această perioadă.

Dacă nu vorbim despre oferte, luăm produsele într-o perioadă aleatorie, de la raft. Mai rar să găsești ceva ieftin, iar dacă găsești, cu siguranță calitatea este îndoielnică. Ceva e putred în Danemarca. 🙂

Parcă acest joc de cuvinte începe să prindă contur în mintea ta și probabil ai înțeles ideea.

M-am axat pe acest proverb în realizarea campaniei de toamnă deoarece, până la urmă, reprezintă filozofia hainelor și spune multe despre cum ar trebui să te îmbraci.

Deși poate sună dur la prima vedere, în esență nu este nimic mai adevărat.

În aceeași măsură, continuăm această toamnă cu exemple și articole de specialitate ce îți vor ușura deciziile, urmând ca temă cuvintele de astăzi.

Dacă deții întrebări, nu ezita să ne contactezi printr-un simplu comentariu, în secțiunea specială „Tu ce ai schimba la imaginea ta?” sau la adrian@bester.ro.

De la bun început, am plecat pe ideea unei lumi mai frumoase, cu bărbați mai frumoși, îmbrăcați corect, iar atunci când vezi zâmbetul pe fața individului, știind că a lucrat la imaginea sa și privirile s-au schimbat, cadrul este de neprețuit.

Tot pentru tine, am creat și serviciile care servesc majoritatea nevoilor de pe piață în acest domeniu. Servicii pe care, de altfel, nu oricine le poate accesa, dar am făcut un efort să le aduc mai aproape de tine. Am creat chiar și niște burse speciale prin care vreau să te ajut cu drag. Le găsești aici.

Nu uita și de accesoriile sau produsele care pot detalia imaginea în anumite circumstanțe. Ele pot fi găsite aici.

Așadar, hai să punem în aplicare această maximă și să obținem rezultatele cuvenite cu bani rezonabili, iar orice apreciere sau distribuire este binevenită.

Adrian Bejan

sarac final

You May Also Like


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *