Te afli la sfârșitul primei tinereți sau ai început-o demult pe a doua. Poate ai trecut prin mai multe relații sau te chinui să ți-o creezi pe prima. În al doilea caz nu te străduiești prea tare, că de aceea nu-ți iese. Cert este că termenul de a curta femei nu îți este necunoscut. Însă cât de multă grijă ai de tine în acest proces?
Sunt cei care nu vor să se împrietenească niciodată cu o cămașă sau un blazer. Ei spun că tot ce contează pleacă din interior. Nimic mai adevărat. Dar voi susține pledoaria acestui caz altă dată.
La polul opus sunt cei care de mici au fost educați în d-ale vestimentației, ce îți menține spatele drept. Ori și-au dat seama la un moment dat acest joc de haine, ce întotdeauna trage lozul câștigător. Cert este că indiferent de vreme, situație, ambient, îi vei vedea într-o lumină caldă, vor fi cu zâmbetul pe buze. O imagine pe care dorești să ți-o însușești. Respect, domnilor!
Dar sunt și cei care „merg la pescuit”. La început își pun masca fericirii și a vieții fără probleme. Cu greu încearcă să se instaleze în niște haine măcar smart casual, ce le păstrează pentru situații alese. Toate acestea pentru când merg la pescuit, pescuit de femei.
Și-au dat seama de importanța imaginii, însă le trag pe săracele femei într-o capcană. De ce? Pentru că o fac pe termen scurt. Îți sună familiar cazuri în care domnul era foarte binevoitor la început și aranjat? Ca mai apoi, după ce a intrat într-o relație, să înceapă să fie mai neglijent, mai neatent cu ea. Să înceapă să-și arate viața aia, care nu e atât de roz. Că nu-i plac toate aspectele și pasiunile partenerei. Ba chiar mai mult, nu mai au aproape nimic în comun.
Da, sunt acei băieți care poate nu s-au maturizat îndeajuns. Sau poate așteaptă doar câștiguri imediate. Nu se mai gândesc la marele câștig pe care îl poți avea muncind cu trudă. Normal, e mai ușor așa. 🙂
Domnule, făcând acest joc, nu e vorba că nu o respecți pe biata femeie. Reflectă cine ești de fapt și denotă că nu te respecți pe tine. Ulciorul nu merge de multe ori la apă. Într-o zi vei fi descalificat, pentru că toate concursurile au auzit de tine și știu că nu ești un cal de cursă lungă. Cum te-ai simți să ți se plătească cu aceeași monedă? Femeia aia frumoasă, aranjată și atât de îndrăgostită de tine, pe care o alegi să fie prezentă în viața ta, devine neserioasă, neîngrijită, delăsătoare. Răspunsul ți-l poți da singur.
Fii la fel ca în prima zi, altfel vei rămâne o dezamăgire. Ai folosit o mască. O mască ce nu te cunoaște.
Care este părerea ta despre acest subiect? Vino cu viziunea ta print-un comentariu aici, pe Facebook sau pe Instagram.
Dacă ești printre cei care au conștientizat problema și vor să o rezolve, vezi ce ai nevoie aici.
Vrem doar să facem o lume mai bună și mai frumoasă. 🙂