14 mai, am participat la semimaraton, primul din viaţa mea, un hop greu de doborât, având în vedere că, de regulă, alergam distanţe de 10 km. Aşa este cu limitele, trebuie doborâte şi una dintre ele a fost în această duminică. Cumplit, chiar crunt, mai ales în ultima parte, ultimii 3km. Respect tuturor celor care au reuşit să termine. Nu a fost uşor, drept urmare, la întoarcerea de la Eroilor, am văzut pe partea stângă o femeie întinsă pe jos, cu mască de oxigen. Sper că este în regulă.
Revenind la ale noastre, a fost o nebunie din partea mea să particip. Explicaţia este meniscul interior al genunchiului drept, ce mi-a fost rupt şi ulterior operat. Am zis ce-o fi o fi. Corpul a fost de partea mea, de data asta, dar am promis să nu mai pariez pe sănătate. Înaintea concursului mi-am ataşat în zona pricinuită, în termen ştiinţific, banda kinesiologică, bandă despre care se spune că ar reduce inflamarea şi durerea. Pe deasupra, am completat cu o genunchieră care să-mi susţină tot genunchiul. Temperatura ridicată de afară, împreună cu efortul intens, au cauzat dezlipirea benzii, în partea superioară ce nu era acoperită. Banda era de culoare roşie. Rezultat? Floarea de la genunchieră. Nu neaparat un accesoriu de folosit, dar un efect nedorit transformat într-un detaliu ce naşte curiozităţi. Am fost întrebat de câteva persoane ce este. Răspuns? Floarea durerii. 🙂
Cât despre evoluţia românilor? O schimbare majoră în bine nu există, poate doar uşor nuanţată. Dacă în acele vremuri, imediat după căderea dominaţiei comuniste, cei care au fost privaţi de multe necesităţi şi înfometaţi în timpul acelei perioade, au sărit imediat către libertate aruncându-se cu capul înainte către toate nimicurile apărute. La fel este şi astăzi. Sărind peste aglomeraţia de la start, vedeai zmeii cum se aruncau şi o luau înainte, nemaicalculând că sunt de parcurs 21 km, ca mai apoi să-i vezi pe la jumătatea traseului cum renunţau. Celălalt aspect este legat de mici bonusuri care aveau valoare de ispite, mai mult. Puncte de hidratare de pe traseu, ce erau practic asediate de alergători. Acea îmbulzeală existentă la noi când se oferă ceva gratuit. Desigur, şi aceşti indivizi urmau să renunţe datorită îndopării cu mere şi banane. Nu zic să nu te hidratezi, asta am facut şi eu, însă este vorba despre a te gândi că mai urmează traseu de parcurs şi că nu termini cursa în acel punct.
Precum spuneam, există o schimbare în bine, însă prea puţin vizibilă. Susţin libertetea omului, însă înţeleasă cum trebuie. Nu cădea în capcana unei libertăţi aparente, în care marile companii te domină cu produsele lor, de care poate nu ai nevoie. Fii propriul tău stăpân. Încă o dată, respect tuturor ce au terminat cursa. Sunteţi învingători!
Tu cât poţi să alergi cel mai mult?
Dacă eşti de partea unui stil de viaţă optim şi echilibrat, dă sfoară în ţară despre ideea noastră, iar dacă ai goluri, hai să vedem dacă le putem completa cu ajutorul articolelor precedente sau printr-o discuţie ulterioară. Distribuie-ne materialul cu ajutorul butoanelor de mai jos şi nu uita că ne găseşti atât pe Facebook, Instagram, Pinterest, cât şi pe Twitter sau Tumblr.
