Se întâmpla acum 2 ani de zile. Un început de drum asumat, încă de atunci, iar gânduri ce nu mai aveau loc în minte începeau să fie aşternute în scris. Căutând prin diverse notiţe, am găsit aceste rânduri, cuvinte ce fac doar să întărească credinţele şi principiile pentru o viaţă trăită cum se cade, în care rezultatele aşteaptă a fi culese:
„24 februarie, cei cu spirit naţionalist ştiu despre ce este vorba, însă pentru ceilalţi reamintesc de Dragobete sau Valentinul nostru. Mă bucur să văd pe stradă băieţandrii cu câte un fir de trandafir în mână, însă eu am făcut altceva special. Am fost să alerg în Tineretului pentru prima oară, nu din proprie iniţiativă, însă a fost cu siguranţă ceva original şi rupt de rutină.
De curând am ajuns acasă, mi-am luat porţia de proteine şi am făcut o serie de flotări, după care m-am reîmprospătat cu un duş pe alocuri rece. Pot spune că sunt ca nou, cel puţin psihic, fapt care m-a determinat să scriu aceste rânduri şi m-a dus cu gândul la ordine, disciplină, atitudine, ambiţie, ştii tu, aptitutidinile alea pe care le auzi în filmuleţele motivaţionale.
Diferenţa o face faptul că mi-am adus aminte de ele practicându-le inconştient, evitând astfel o altă amăgire care începe cu veşnicul de mâine.
Poate dacă aş fi derulat timpul cu ceva ani în urmă, după ce aş fi ajuns acasă, aş fi văzut doar patul, însă lucrurile se schimbă în bine.
Legat de cuvintele cheie de mai sus, ele trebuie implementate şi practicate, nu doar menţionate. De ce? Pentru că îşi vor pune amprenta pe viitoarea ta imagine, într-un fel sau altul, iar asta depinde numai de tine.
Începe cu lucrurile esenţiale! Voi puncta un obicei important. Tu ţi-ai pregătit hainele pentru mâine? Nu obişnuieşti? Păcat! Sunt curios cum arăţi mâine dimineaţă după ce ieşi din casă. Să îţi ofer exemplul meu!
Imediat după ce termin de scris aceste cuvinte îmi voi pregăti ţinuta pentru mâine. Întotdeauna trebuie să fii pregătit. Sper că este de la sine înţeles că ţinuta va fi direct proporţională cu zona de interes vizată de tine, indiferent că este vorba de facultate, birou sau pentru orice altă activitate pe care o întreprinzi. Imaginea pe care o ai este cu mult diferită între postura de a îmbrăca ceva pregătit cu grijă şi ceva îmbrăcat la întâmplare, pe fugă. Sunt detaliile care vor face diferenţa şi poate mai mult decât atât. Cine ştie cu cine te întâlneşti, cine ştie ce oportunitate ţi se iveşte? Cu siguranţă, aceste diferenţe se vor reflecta asupra rezultatelor tale. Tu ce alegi?”
Acum, vă îndemn să revenim în prezent. Deşi a trecut ceva vreme de atunci, viziunea a rămas aceeaşi. Dacă ar fi să mai completez ceva, ar fi raportarea la sănătate, dincolo de detaliile vestimentare. Dacă mai adaugi în program trezirea la o oră rezonabilă (cât mai aproape de 5 dimineaţa), cu o mică activitate ce îţi va pune organismul în mişcare, cum ar fi câteva exerciţii fizice sau jumătate de oră de alergare, după care un mic dejun sănătos, deja te apropii de ideal. S-a întâmplat, în ultima perioadă, să tot aud de la cunoştinţe sau prieteni despre acest prag de 30 ani şi cum trebuie să te pregăteşti pentru el. Soluţiile? Alimentaţie şi mişcare. Iar dacă din statisticile mele reiese că bărbaţii care ne urmăresc au o medie apropiată acestei vârste, cu atât mai mult vreau să subliniez cuvintele cheie de mai sus.
Eu mai am ceva până acolo, dar cu cât mă voi pregăti din timp, cu atât trecerea va fi mai uşoară, iar tinereţea nu va rămâne doar în minte, ci şi-n trup.
Care este rutina ta zilnică? Te aştept să ne desluşeşti experienţa ta pentru dimineaţă.
Vreau ca acest semnal de alarmă să te facă mai conştient de propria persoană şi să te respecţi mai mult decât până acum. Fiecare zi pe care o trăieşti este un rezumat al vieţii tale!
Cât despre cei care poate încă sunt în căutarea soluţiilor, distribuie mai departe pe Facebook sau celelalte reţele sociale pe care activezi. Pe noi ne găseşti şi pe Instagram, Pinterest, Tumblr şi Twitter, iar pentru reţete personalizate, caută-ne în secţiunea de Servicii.
Tu ţi-ai pregătit ţinuta pentru mâine?