Handkerchief variety batistele

Da, ai auzit bine. Înainte de toate nevoile de apartenenţă şi imagine, este vorba de un scop. Un scop înrădăcinat şi pierdut de-a lungul timpului. Acel scop este, în acelaşi timp, unul pentru care avem grijă de imaginea noastră. Este vorba despre femei, sexul emoţional, ce trebuie protejat în situaţii dificile.

Viaţa nu este uşoară, iar uneori te loveşte atât pe tine, cât şi pe ele și câteodată te prinde nepregătit. Sfera emoţională este neprotejată, iar tu trebuie să fii întotdeauna pregătit cu o batistă. Nu se ştie niciodată când te poţi afla într-o astfel de situaţie şi se află lângă tine o femeie suferindă. Înainte de toate, îi împrumuţi batista, pentru că, mai mult decât orice, nu este voie ca o femeie să plângă, iar caracterul tău principial nu se încalcă. Scoţi elegant batista de la piept şi i-o împrumuţi, ca mai apoi să te poţi adapta situaţiei. Nu se ştie niciodată ce turnură poate lua situația.

Recent, am urmărit un film, poate cam siropos, dar foarte apropiat situaţiilor de mai sus. „The Intern”, interpretat de Robert de Niro ce exprimă masculinitatea retro, veche de altă dată, cu valori simple, dar puternice şi de efect. Acest lucru a fost subliniat şi de îmbrăcămintea purtată prin costume clasice, cravate şi cămăsi button down. Poate prea încărcată ţinuta în partea superioară, dar cum altfel să subliniezi supremaţia celor de la Brooks Brothers, ce au deţinut monopolul acestui tipar de cămăşi, cu multă vreme în urmă. Se pare că au ţinut neapărat să introducă şi cămăşile cu mânecă scurtă, prea mult pentru mine. Sumbră, dar corectă a fost situaţia în care, ţinuta de la înmormântare, respecta liniile clasice şi autentice ale altor vremuri. Sărind peste detaliile ce şi-au făcut prezenţa în sens negativ, subliniez spusele maestrului despre bucata de material de la piept, prin rolul său: „It’s essential. That your generation doesn’t know that is criminal. The reason for carrying a handkerchief is to lend it. Ask Jason about this. Women cry, Davis. We carry it for them. One of the last vestiges of the chivalrous gent.”

Fă-o pentru ea, ca mai apoi să o faci pentru tine. Un gest face cât o mie de complimente. Dacă nu ştii de unde să cumperi una sau te-ai săturat de cele existente, fără personalitate, te îndemn să arunci o privire în secţiunea „Imaginea vinde”. Este posibil să te împrieteneşti cu vreuna de acolo.

„You know what would be goodIf you carried a handkerchief.”

Adrian Bejan

Personal handkerchief

You May Also Like


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *