fake

Pe toți ne deranjează câte ceva.

Pentru mine unul din acele lucruri era să mă dau cine nu sunt. Ține mult de valori. Le acumulezi cu timpul.

 De ce să arăt că am mai mult decât am? Cu ce m-ar ajuta? Care este scopul? Într-un final ești descoperit cu mult sub cine te dădeai că ești. Nu este cel mai plăcut sentiment.

Acum mă rezum strict la haine. Pe lângă faptul că ignor ideea de brand și fashion, de ce aș cumpăra un fake al unui brand foarte scump? Spre exemplu, în Europa brandul Supreme nu este vândut de către compania mamă, ci de către niște impostori, dar asta e altă poveste.

Am văzut la diferite persoane ceasuri cu un cadran metalic și curea de cauciuc insinuând mai mult sau mai puțin ideea de ceas scump. Dacă tu crezi că păcălești pe cineva cu un Hublot fake, te înșeli. Poate fi el și cea mai bună replică. Cine poartă Hublot la mână, conduce un Rolls sau poate un Ferrari, niciodată nu merge cu metroul. Nici nu vreau să intru în subiectul încălțămintei sport de la Nike sau New Balance fiind falsificați la scară largă.

Mi-a plăcut această campanie de la Adidas.

fake 2

Mă dor ochii de la culorile alea țipătoare, pe care, evident, producătorii  adevărați nu le folosesc pe produsele lor. Și de ce aș face asta? Din start vei fii catalogat, etichetat. Oare merită această asumare? Chiar deloc.

Frate, dacă nu-mi permit, nu-mi iau. Deocamdată încerc să caut produse de calitate pe bani corecți, nu branduri scumpe cu replici ieftine. Arunci mulți bani pe geam. Sau îmi propun un scop. Aștept până am banii necesari, și-mi cumpăr. Durata de viață va fi mult mai îndelungată, pentru că deh, asta înseamnă calitatea.

Lasă calitatea să faca brandul cunoscut, nu te lăsa păcălit de țiparea brandului în reclame.

 Și nu dispera dacă pui ochii pe ceva și între timp dispare din stoc. Produsele de calitate vor fi întotdeauna acolo. Trebuie doar să știi să le cauți. Te învățăm noi, dacă este cazul.

De ceva timp studiez piața și mi-am făcut niște idei despre know how-ul cumpărăturilor la noi. Da, am aruncat și o grămadă de bani aiurea pe haine. Știi cum se spune, produsele de calitate nu-și fac reclamă, pentru că se vând de la sine, la fel ca Serviciile.

În Partea a II-a voi dezbate subiectul pe latura umană.

Se spune că de fiecare dată când cineva comentează la un articol, va deveni mai conștient de stilul și imaginea sa. 🙂

Urmărește-ne, apreciază și distribuie pe Facebook și Instagram, astfel susții această cauză nobilă de care toți ne bucurăm.

Pe data viitoare, până atunci îți urez gânduri bune și o imagine autentică!

Adrian Bejan

fake 4

You May Also Like


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *