Serios! Tu ştii cum arată? Fără conotaţii sexuale şi lăsând la o parte cum arată astăzi. Nu era atât de mare şi atât de galbenă. Ba chiar avea o grămadă de seminţe în ea. Asta se întâmpla acum mai bine de 100 de ani şi chiar se mai întâmplă şi astăzi în zone cu un grad de dezvoltare sub medie sau aşa numitele ţări din lumea a treia, precum sunt cele din Africa. De ce s-a transformat aşa radical? Deoarece trăim în consumerism.
Trăim într-o societate capitalistă. Nu e ceva grav în asta, doar dacă este înţeleasă prost. Libertatea aceasta aparentă este subjugată foarte rapid dacă te arunci cu capul înainte şi nu gândeşti.
Revenind la consumerism. Totul este produs pentru consum. De obicei, mult şi prost. Cu mici excepţii. Aşa cum arătau odată bananele, pepenii, vinetele, piersicile, nu vor mai arăta niciodată. Aveau dimensiuni minuscule. Ce era profitabil în asta? Nimic. Aşa că s-au gândit băieţii deştepţi cum să le hibridizeze în aşa fel încât modificarea lor să fie de amploare volumetrică. Şi au reuşit. Multe fructe sau legume pe care le mănânci astăzi nu mai arată şi nu mai au gustul de altă dată.
Primele banane au fost cultivate acum 7000 de ani în insulele din nordul Australiei
Acelaşi lucru se întâmplă în toate domeniile. Mă axez acum pe industria vestimentară. Nu se mai produce puţin şi bun, ci mult şi prost. Pentru că ne-am înmulţit foarte tare şi nu poţi lăsa pe nimeni dezbrăcat. Aşa s-a ajuns la producerea cantităţii în defavoarea calităţii. Materialele încep din ce în ce mai mult să se plastifieze şi încet, dar sigur, fără să ne dăm seama, vom trăi ca nişte saci ambulanţi. Colecţiile „marilor’’ creatori de modă apar atât de frecvent încât nici nu mai ştii ce să cumperi. Liniile clasice sunt modificate atât de mult încât nu mai găseşti particularităţile generale ale unui anumit element vestimentar.
Soluţia este să te calmezi, să faci un pas înapoi şi să priveşti în ansamblu ce se întâmplă. Nu mai fi un sclav modern şi nu mai cumpăra instinctiv după cum dictează liderii superficiali ce vorbesc despre trend. Fereşte-te de acel „must’’ care este de fapt o formă de sclavie.
Fii liber în adevăratul sens al cuvântului! Nu mai asculta păreri neîntemeiate şi nu mai urmări reclame false.
Tu ce părere ai despre acest subiect? Cum vezi lucrurile în viitor?
Dacă ai devenit conștient de aceste aspecte, te invit la un like sau share pe Facebook, Twitter sau Pinterest sau scrie-ne povestea ta la adrian@bester.ro, trebuie s-o aducem la rang de legendă.